Noi informatii . Exact ce se va petrece pe 21 Decembrie 2012.
Parerea mea este ca lumea, in general, nu da atentia cuvenita evenimentelor in care traim chiar acum, si aceasta din cele mai diverse motive, printre care: insuficientul nivel spiritual la care se afla inca multi oameni.
Tu stii ce se va petrece pe 21 Decembrie anul acesta in timpul celor 3 zile de intuneric?
Daca noi, oamenii, vom intelege sa ne grabim si sa activam intens pentru purificarea noastra (prin aceasta ajutand si Mama Pamant sa ascensioneze mai repede), data poate fi devansata. Daca nu vom fi gata pana in 2012, posibil ca vom mai astepta o perioada. Trebuie spus (si Inaltele Spirite accentuiaza mereu asupra acestui fapt) ca la aceasta ora nici macar Dumnezeu nu cunoaste momentul declansarii Schimbarii, El putand spune (ceea ce si face mereu) la ce nivel de puruificare am ajuns.
Cele 3 zile de intuneric
->La o anumita ora din acea zi (Vineri|21|Decembrie|), un fel de neliniste va incepe sa apara in mintile fiintelor vii (multi au avut un sentiment cat de cat asemanator si in clipele premergatoare declansarii cutremurelor). Parca ceva pluteste in aer, o liniste suspecta incepe sa se infiltreze in sufletul fiecaruia, si multe vietuitoare mai sensibile vor deveni nelinistite si chiar speriate.
Oamenii vor privi intrebatori spre cer si se vor precipita catre un loc mai sigur si catre familie.
In cateva clipe, va incepe sa se intunece din ce in ce mai mult iar discul solar va incepe sa se micsoreze. Aceasta va declansa o scadere brusca de temperatura si vor aparea curenti de aer din ce in ce mai puternici. Parca intreaga natura incepe sa tremure iar sentimentul de nesiguranta se va accentua si va cuprinde din ce in ce mai multa lume.
Un frig patrunzator, apoi cumplit (un frig nemaiintalnit inca de nimeni) ne va cuprinde fiinta, iar disperarea si neputinta vor stapani lumea. Tendinta generala va fi sa ne ascundem in locuri mai sigure, impreuna cu cei apropiati. Toate telefoanele vor fi incercate pentru a stabili legaturi cu cei dragi, neaflati langa noi, sau cu diverse oficialitati pentru a ne furniza lamuriri.
Foarte repede vom constata ca niciun fel de comunicatie nu va mai functiona: radioul, televiziunea, telefoanele de orice fel, internetul nu vor mai functiona. Toate utilajele care folosesc electricitate sau combustibil se vor opri. Din ce in ce mai repede vom constata ca incepem sa nu ne mai putem misca, desi nu ne doare nimic.
BINE ATI VENIT IN CELE TREI ZILE DE INTUNERIC !
LUMEA INTRA IN HIBERNARE !
->Totul va dura cateva minute. Cazut in nemiscare, corpul si mintea se vor comporta ca intr-o anestezie generala.
Procese care se vor desfasura in cele trei zile de hibernare
Nu vom fi constienti si, desi va fi cumplit de frig, corpul nostru nu va ingheta ca un sloi de gheata.
Respiratia si pulsul vor scadea drastic. Intr-o ORA pulsul nostru va scadea la doua sau trei batai ale inimii, sau mai putin (in prezent stim ca avem intre 60-70 batai/minut).
Vom respira foarte rar.
In perioada celor trei zile de intuneric, corpul va trece prin modificari incredibile incepand cu prefacerile ADN, moleculare si celulare. Ca o consecinta a modificarii structurii moleculare, corpul nostru va capata insusiri pe care nu le avea inainte. Daca ne referim la cei care vor accesa in 4D, corpul lor va deveni mult mai putin dens (deci, mai usor), capul va fi mai mare si nu va mai avea podoaba capilara (Vom arata cam cum aratam imediat dupa ce am fost nascuti) iar urechile vor fi mai lungi. Aspectul va fi aproape ca al unui copil crescut mare.
Dupa perioada de intuneric, va incepe trezirea. Mai intai vom constata ca ne aflam tot in locul in care ne-a prins intunecarea ; afara va fi lumina ca ziua (poate insa o lumina cu alte nuante, mai placuta, mai prietenoasa) si nu va mai fi nici frig.
Vom incepe, evident, sa ne punem intrebari, cam ce a fost asta si cat a durat ? Imediat, o voce ne va rasuna in cap (poate ca in inima) si ne va ura bun venit in noua dimensiune, practic, in noua lume. Ni se va comunica din ce dimensiune facem parte si vom fi indrumati in ce directie trebuie sa ne indreptam pentru a ne intalni cu grupul celor care fac parte din acceasi dimemnsiune ca noi.
Cei care se vor trezi ascensionati in 4D vor constata ca dintr-un singur salt vor fi parcurs un sfert de km.
Asadar : astazi Pamantul si fiintele umane se afla in 3D. In fapt fiintele umane (poate si unele dintre animale) existente astazi pe planeta, desi sunt traitoare in 3D, pot avea constiinta corespunzatoare altei dimensiuni (copiii de cristal, cei indigo, unii dintre oamenii cu capacitati ’’paranormale’’, unele fiinte supradotate etc.).
Dupa Marea Schimbare, la trezirea din hibernarea celor trei zile, nu toti cei care au trecut acest prag se vor gasi in acceeasi dimensiune.
Mentionez, mai intai ca desi in Cosmos se gasesc mult mai multe dimensiuni existentiale, in universul nostru sunt 7 dimensiuni, fiecare dimensiune fiind alcatuita din cate alte 7 subdimensiuni. In total, deci, in acest univers se regasesc 49 de subdimensiuni grupate pe 7 nivele. O dimensiune este caracterizata si delimitata de o banda de frecventa care se imparte in alte 7 benzi de frecventa, mai inguste.
Dupa consumarea celor trei zile de intuneric ale Schimbarii, se vor forma, in principiu, 7 dimensiuni existentiale, fiecare individ aflandu-se in una din aceste dimensiuni, in functie de gradul de evolutie la care l-a prins Schimbarea.
Am gasit scurte referiri doar la cinci dintre aceste dimensiuni.
Cei care se vor gasi in dimensiunea intai (1D), vor vibra, evident, pe o frecventa joasa si vor avea un caracter destul de apropiat de omul primitiv, adica : vor cauta mai mult intunericul cavernelor, ascunzatorilor, vor fi tematori si pusi pe cearta, var fi oarecum lipsiti de aptitudini in utilizarea sau conceperea unor masinarii sau utilaje mai sofisticate.
Preocuparea lor va fi hrana, adapostul, supravietuirea si pricrearea. Dreptul de proprietate fiind exacerbat.
Cei din dimensiunea a treia (3D) vor fi oamenii obisnuiti de astazi, cu greutati, cu boli, simt de proprietate si inavutire dezvoltat (indiferent daca prin mijloace licite sau ilicite). In acea dimensiune se va regasi tipul actual de om materialist si avid dupa putere si avere, omul avar si meschin.
Majoritari vor fi cei din 4D, despre ale caror caracteristici am discutat deja. Vor fi, deci, acei oameni de astazi mai evoluati, mai elevati, cu cunostinte si interes in spiritualitate, in ezoterism, oameni care nu pun baza pe materialitate decat in masura in care sa-si asigure existenta.
Aceasta majoritara categorie va beneficia de importante prefaceri in fizionomie, perceptii si simturi, capatarea unor insusiri numite astazi ‘’paranormale’’. Vor trai mult mai mult si vor putea calatori in dimensiunile 4 si 5 in intregul univers fara sa fie neaparat nevoie de masini precum vehicule spatiale (tip O.Z.N.).
Nu vor mai cunoaste boala, vor putea calatori in corp sau inafara corpului fizic etc. Motivatia pentru care aceasta categorie va fi majoritara se refera la faptul ca oamenii actuali, cu preocupari spre spiritualitate, au acumulat, in general, cunoastere despre aceasta dimensiune.
Un grup restrans de fiinte umane va face parte din dimensiunea a 5-a, acolo unde sta la baza iubirea profunda pentru intreaga creatie a lui Dumnezeu. Caracteristicile acestei iubiri sunt plasate pe frecvente de vibratie foarte inalte si imposibil de sugerat unui traitor din 3D.
Doar cativa se vor califica pentru 7D, si acestia vor fi fiinte angelice, cu roluri importante in dezvoltarea Universului (poate, chiar al Cosmosului).
Din acestia se vor recruta Avatarii, conducatorii si indrumatorii unor planete si ai altor corpuri ceresti. Casa lor va fi, probabil, intregul univers si oriunde vor dori sa ajunga, se vor afla aproape instantaneu.
Am spus mai sus ca, dupa trezire, vom auzi in minte sau in inima o voce care ne va indruma si ne va raspunde la orice intrebare. Aceasta voce va apartine ,,comunicatorilor umani’’. Cine sunt acestie si ce rol vor avea ?
Maestrul Kirael ne informeaza ca la ora actuala exista deja 100 de comunicatori si se intentioneaza cresterea numarului lor cu inca cca 30. Ei sunt fiinte umane de pe Pamant cu care se lucreaza de mai mult timp, si care au fost dotati cu insusiri extraordinare de perceptie, memorare si stocare de date, transformandu-se in sui-generis translatoare de unde telepatice, a caror functionare este identica cu cea a radioreleelor actuale (in termeni de specialitate, numite translatoare) utilizate in toata lumea pentru transmisia de date, programe de radio si tv.
Deosebirea este ca aceste translatoare umane au o capacitate de receptie/transmisie, memorare (stocare) de informatii mult superioara releelor construite de mintea omeneasca. Ele vor acoperi o zona imensa, daca ne gandim ca pentru teritoriul SUA, 4 astfel de fiinte vor fi suficiente. Informatiile pe care le primesc vin de la SURSA DIVINA si sunt transmise si retransmise din comunicator in comunicator, pana la fiecare persoana de pe planeta.
-> In fond, schema este una pe care o cunoastem cu totii caci si astazi, cu un receptor radio sau tv.captam posturile care emit programe in eter, selectand postul (deci, fecventa) de la un buton sau de pe telecomanda. Postul de radio receptor il va juca, in cazul in discutie, creierul uman care, dupa Schimbare, va fi acordat exact pe lungimea de unda a dimensiunii in care s-a calificat, ca urmare a nivelului sau de spiritualizare.
Ni se spune ca cei 100 de comunicatori sunt deja ,,incarcati’’ si exerseaza intre ei pentru deprinderea tehnicii de transmisie si capatarea unei dexteritati suficiente de receptie/transmisie.
Revenind acum la fiintele umane care vor fi grupate pe nivele (dimensiuni), trebuie spus ca din intentia Creatorului de a ajuta pe cei ramasi in urma (1D, 2D, 3D), vor fi formate intre dimensiuni portaluri (si astazi exista cateva, desi noi nu le cunoastem exact amplasamentul).
In aceste portaluri vor fi atrasi anumiti oameni (al caror suflet si-a exprimat dorinta de inaltare) care vor fi supusi unor ‘’terapii cosmice’’ de ridicare a frecventei corpului, modificarea structurii ADN si a celulelor, astfel incat sa poata si ei ca, dupa un timp, sa treaca la dimensiunea a 4-a.
Munca cea mai dificila va fi cu cei din dimensiunile unu si doi, care vor fi recalcitranti si nu vor coopera cu usurinta.
Va exista, deasemenea o grupa speciala care va lucra cu portalurile exterioare. Aceste portaluri sunt porti prin care intra si ies entitati exterioare Pamantului si care vin in misiuni speciale de sprijinire a sistemului nostru planetar, sau, pur si simplu, in vizita.
Asemenea fiinte pot fi : ingeri, finte angelice, in general, trimisi cu misiuni speciale, suflete care vin sa se incarneze (sau reincarneze) etc. Aceste portaluri sunt (si acum exista, dar in alta forma si mai mici) extrem de necesare si indispensabile, deoarece exisata in univers (in cosmos, in general) destule spirite malefice care cauta sa patrunda pe Pamant pentru a face rau si a provoca daune (Matei spune, in comunicarile cu mama sa pamanteana, Susanne Ward, ca au existat cazuri cand chiar asupra NIRVANEI sau facut incercari de penetrare, din partea spiritelor satanice).
Ce trebie facut pentru ca scurtul timp care a mai ramas pana la Marea Schimbare, sa-l utilizam cat mai eficient ?
Sa ne obisnuim sa respiram constient.
Sa devenim mai buni, cu noi si cu ceilalti.
Sa iubim creatia lui Dumnezeu si s-o tratam cu compasiune si intelegere.
Sa ne acceptam asa cum suntem caci suntem perfecti, pentru aceasta viata pe care ne-am ales-o sa o traim acum.
Sa iubim creatia lui Dumnezeu si, in primul rand, sa ne iubim pe noi.
Pentru accelerarea procesului de spiritualizare, sa practicam tehnici stravechi (cum ar fi cele care se invata in yoga etc.)
Sa incercam ca tot timpul sa traim in momentul de ACUM.
Sa avem grija de corpul nostru pentru a fi sanatos, altfel, mare parte din timp il vom consuma cu ingrijirea si tratarea corpului bolnav, in loc sa avem grija de cresterea noastra spirituala.
Sa nu ne implicam afectiv in probleme de politica sau viata sociala, dar sa ne aducem aportul atunci cand se impune, fara a ne ceda puterea necesara evolutiei noastre si fara a ne incalca principiile.
Sper ca v-am fost de folos. --- Noua-Era.weebly.com --