Cum sa te rogi la Dumnezeu sa te ajute.
Măsuri de apărare în timpul pedepsei
Rugaţi-vă! Rugaţi-vă! Rugaţi-vă!
Indicaţiile de mai jos cuprind măsurile ce vor lua creştinii în timpul pedepselor după sfaturile atenţionările şi profeţiile sfinţilor noştri. Acestea au fost trimise pentru a asigura supravieţuirea creştinilor adevăraţi în timpul celei mai mari cataclisme ale omenirii pentru ca după planul lui Dumnezeu să-şi ocupe locul în Nou Ierusalim, Împărăţia păcii şi a iubirii.
Cele necesare:
1. Icoana sfinţită a Crucii La Salette, aceasta va feri casa şi locuitorii ei în timpul celor trei zile de întuneric va lumina. Trebuie agăţată de uşa încăperii în care vom sta. Să rostim rugăciunea de pe dosul icoanei de acum începând. Numai lumânările sfinţite vor lumina.
2. Să pregătim 30 litri de apă pe persoană. La fiecare 10 litri trebuie adăugat 1 litru dintr-un izvor binecuvântat (loc pelerinaj) de unde se sfinţeşte şi restul apei. O altă procedură este sfinţirea apei de către un preot sau persoane fizice. La începutul întunericului îmbibăm prosoape, cârpe în apa sfinţită şi acoperim faţa şi mâinile pentru a le feri de foc şi căldură.
La San Damiane Fecioara Maria a spus: „Când observaţi apropierea evenimentelor proorocite... cu braţele desfăcute priviţi spre cer şi cereţi milă şi îndurare!”
Bucură-te Regina noastră, Mama îndurării! (de 3 ori)
Cred, cred (de 5 ori)
Din toată inima: Isuse, Maria, salvaţi-ne pe noi!
În multe locuri numai conţinutul sticlelor se va putea bea, apa potabilă fiind contaminată.
3. Ulei sfinţit pentru arsuri.
4. Ceară sfinţită
5. Unt, margarină sfinţită (în cele 3 zile consumăm câte un pic)
6. Lumânări, chibrituri sfinţite.
7. Cârpe curate, pansamente, ulei.
8. Alimente conservate.
Modul de binecuvântare a uleiului şi a celorlalte: O cruce între două lumânări sfinţite se aşează pe masă, împreună cu alimentele şi lucrurile ce dorim a le cuvânta. Se roteşte evlavios un Credeu şi 33 de Născători (în cinstea lui Isus de 33 de ani), după aceasta îl rugăm pe Mântuitor să le binecuvânteze în numele Tatălui şi Sfântului Spirit.
Soluţii pentru boală şi stare de rău:
Bolile şi simptomele apărute în acele zile nu vor putea fi tratate de medici (scapular Carmelitan, Medalia miraculoasă, Medalia Sf. Benedict, cine citeşte icoanele Maicii sfinte şi poartă medalioanele, să nu aibă frică).
- Stare de rău: se manifestă prin următoarele: tremurat în corp, zgârci, deformare şi înnegrire a corpului. Întâi atacă inima, apoi mintea, apare incapacitatea de a vorbi, se înroşeşte pielea doare, apoi se extinde roşeaţa. Singurul medicament este ceaiul de păducel. Se fac comprese cu efeu (borostyan) se fierbe moale şi se aplică pe corp şi pe cap (piept), împotriva durerii.
Febra se combate cu toporaşi, florile preferate ale Mariei. Efect binecuvântător are ceaiul de tei sfinţit. Fierbem încet păducelul cu sunătoare, până dă în clocot, din acest ceai bem de 3 ori pe zi. Plantele se binecuvântează înainte de folosire. Pregătindu-le ne rugăm astfel: „O Marie Preasfântă Fecioară Neprihănită, Maica noastră, priveşte spre noi, fă ca binecuvântarea ta să fie leac bun în drumurile noastre!”
Câtre Mântuitor: „Te salut, Te îmbrăţişez Cruce Sfântă, vrednică de implorare a Mântuitorului Meu! Salvează-ne! Apără-ne! Isuse nespus de mult te-a iubit dup pilda Lui şi eu Te iubesc. Privirea Sfintei Tale Icoane să-mi potolească groaza! Pace şi încredere simt O, Cruce Sfântă, speranţa mea, Cuvântul care s-a întrupat, fii binecuvântat!”
Se sărută cele 5 răni: „O, Isuse al meu, Biruitorul morţii, salvează-ne. Tot timpul îl port pe Dumnezeu în inimă, Inima Dumnezeu este atotprezentă.”
Cuvintele lui Isus: „Dragele suflete mici! În timpul încercărilor aşezaţi medalionul Inimii Mele Sfinte într-un pahar cu apă. Rugaţi-vă câtre Inima Mea Sfântă, Eu vă voi feri de orice boală. Crucea mea cu inscripţii „Crux Ave” aşezaţi-o în apă, daţi la bolnavi să beau câteva picături din această apă. În timpul foametei rugaţi-vă aşa: Dumnezeu este îndurarea (de trei ori) Regina universului, Mijlocitoare între Dumnezeu şi om, adăpostul speranţei noastre, arată-ne Îndurarea Ta! O, preasfinţită Fecioară Maria, Regina Cerului, vindecătoarea bolnavilor puterea minunilor, arată-ne că ne eşti Mama îndurării, ia-mă sub ocrotire! Isuse, Maria şi Iosif vă iubesc, salvaţi sufletele!”
- Câteva din picături din uleiul Chareel picurăm peste mâncare sau medalionul Sf. Benedict îl introducem în mâncare, ca să anuleze toxicitatea ei. La locurile cu inundaţii, revărsări de apă, alimentele se vor strica, de aceea sânt indicate cele conservate, toate alimentele păstrate în acest scop, se vor sfinţi (indicaţia lui Isus). Din apă şi mâncare tot timpul să fie pregătite în casă deja de acum, împotriva flămânzelii să mâncăm pâine sfinţită şi să bem apă sfinţită împotriva setei şi a fricii. Ceara sfinţită să fie la îndemână. Păstraţi pâinea uscată şi cea prăjită.
Medalionul Sf. Benedict:
Pentru nenorocirea venită dinspre nord va birui Sf. Benedict, medalionul lui. Să se facă turul bisericii cu moaştele Sf. Benedict. Putem agăţa medalionul şi la gâtul animalelor pentru a fi ocrotite. Când se înnegreşte pielea animalelor în jurul ochilor şi lăcrimează ceai de păducel amestecat în mâncarea lor.
Preasfânta Fecioară a binecuvântat toate tufele de păducel din întreaga lume. I-a dat vizionarului o frunză şi i-a zis: „Această singură frunză binecuvântată, îi poate fi destulă cuiva pe durata încercărilor. Şi dacă va fi fiartă de 10 ori îşi va păstra prospeţimea şi culoarea verde.”
„Vor fi oameni prinşi de duhuri necurate, care vor scoate nişte zbierăte îngrozitoare, ce se vor auzi de la distanţă. Se distrug spicele de grâu. Apar epidemii, boli toracice cu dureri puternice. De aceea adunaţi-vă frunze binecuvântate de Mine şi florile de păducel plăcut mirositoare. Puneţi comprese peste piept, pe locurile dureroase şi veţi constata binecuvântările mele bogate, ce voi împărţi celor ce supravieţuiesc. La folosirea lor ne rugăm în felul acesta: O, Marie Fecioară Preasfântă şi Neprihănită, Maica noastră, priveşte spre noi, fă ca binecuvântarea Ta să ne fie leac pentru durerile noastre.”
Semnele prevestitoare:
3. Trei raze de lumină vor atenţiona pe copiii Mariei, pe cei ce o cinstesc, să aibă timp pentru a ajunge acasă, unde vor sta în timpul pedepsei. Dacă locul indicat de raze va fi altul şi nu cel ales de ei, trebuie să mute lucrurile sfinţite în locul respectiv. O rază de lumină va însemna la locul şi în cadrul locuinţei unde va trebui să stagnaţi în timpul pedepsei. Încăperea respectivă va trebui bine izolată. Începeţi încă de acum, după atenţionare imediat. Uşi, geamuri bine închise cu bandă izolatoare, pe cât posibil să nu intre aer deloc. La geamuri cârpe negre sau mai bine hârtii negre pentru a nu pătrunde nici lumina de fel. Scoateţi din circuit curentul, apa, gazul. Mâncarea toată se păstrează în încăperea izolată. Se interzice timp de 3 zile părăsirea acestei încăperi, deschiderea geamurilor şi uşilor, sub nici o formă. Pregătiţi oală cu capac pentru WC. Să aveţi îndemână: lenjerie de corp, tifon, pansamente, ulei, creme, pleduri şi cele pomenite mai înainte. Să facem economie de oxigen, nu fumaţi, nu beţi alcool, stomacul nu va suporta, nu vorbiţi fără rost, rugaţi-vă continuu. Bavarezul Irmayer, cel ce prin vedenie a văzut evenimentele acestor zile, descrie în felul următor:
„Într-o zi de război va fi întuneric beznă, grindină va cădea cu tunete, fulgere, un cutremur îngrozitor va scutura pământul. Nimeni nu să iasă. Lămpile nu vor arde, numai lumânările sfinţite, curent nu va fi. Cine inhalează praful din afară, primeşte un zgârci şi moare. Nu deschideţi geamurile, acoperite cu hârtie neagră şi pe deasupra cu ceva. Toate geamurile trebuiesc acoperite. Toată apa şi mâncarea neacoperită, neconservată, se otrăveşte. Cât ţine praful mortal mulţi vot muri, peste 72 de ore se termină încercarea. Repet, să nu să iasă nimeni, nici să nu ă uitaţi pe geam. Să ardă lumânările sfinţite şi să vă rugaţi. În acea noapte vor muri mai mulţi oameni decât în cele două războaie mondiale. Aprovizionaţi-vă cu orez în cutie, fasole, mazăre. Pâinea şi făina se va păstra. Ce-i umed, carnea se strică, numai sub formă de conserve se păstrează. Apa-i consumabilă, laptele nu. Cât timp arde focul afară, 72 de ore, nu deschideţi geamul. O, Maria, lasă-ne sub acoperământul Tău, că acela este locul unde nu vom pieri!”

- Probabil o zi neobişnuit de caldă în anotimp de iarnă, poate viscol de nisip.

Vizitatori: